Ploua infernal,
Si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
Norii curgeau in luna lui marte.

Peretii odaii erau
Nelinistiti, sub desene de creta.
Sufletele noastre dansau
Nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
Ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, lorelei,
Mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. si nu mai stiam unde-mi
Lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
Cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
Si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
Niciodata-acea luna-a lui marte.